Continuare „Cutia de chibrituri”

La 6:45 seara, deci cu 12 ore mai tarziu de cand plecasem, aveam tren inapoi in Bucuresti.

De data asta, trenul era un accelarat; din ala vechi, care macar are compartimente in care ai loc, si cu care suntem obisnuiti si n-ai surprize. Ma rog, imi da bilet la vagonu 3, locul 91. Marfa pana aici!:)

O mica intarziere acolo, si ajunge in gara. Urc in el, ma duc la vagonu 3, locul 91: Ful! Era liber doar un loc dinspre fereastra care nu era locul 91. Locul 91 era chiar langa usa. Cu biletul in mana si cu capul pe usa compartimentului, intreb : Locul 91 ? La care tanti care se afla pe el, fara sa spuna nimic, scoate din geanta biletul ei si imi arata: Vagonul 3, Locul 91!:)

In spatele meu, deja se mai adunasera cateva persoane care aveau cam aceeasi problema, din franturile de discutii pe care le-am auzit in timp ce ma deplasam sa caut compartimente cu locuri libere. Am gasit!

Dupa o statie, vine si nasul. Ii spun care e treaba, si imediat dupa ce termin imi spune ca stie ca i s-a mai comunicat si de alti calatori dar ca este „Imposibil!”:) Si ca se duce in fata unde am spus, sa verifice.
La cateva compartimente distanta, se aude:

Nasul: Da doamna, se pare intr-adevar ca asa e! Dar e prima data cand vad ca se intampla!
Doamna: Dar mie mi se intampla tot timpul, sa stiti!

.

„Cutia de chibirituri” a intrat la „şine”

Am avut o problema in familie si am avut nevoie sa ajung la tara la bunici cat mai repede. Cel mai apropiat tren posibil, a fost un Rapid la 6:45 dimineata.

Ajung in gara, si la peron trage un tren supraetajat, gen personal. Dar nu era personal, era Rapidul cu care trebuia sa merg. De-afara arata asa nou, mai lucitor, si oricum ce-are a face ca e supraetajat, imi zic. Ma urc in el (de fapt, cobor in el, ca aveam loc la nivelul de jos:) ), si ce se vede..?! Nexam compartimente! Doar doua siruri de cate doua scaune pe lungimea vagonului. Din nou zic, „ma rog n-are a face, nu sunt asa importante compartimentele”(desi ar cam fi necesare la Rapid; nu pt mine, ci ca sa-si justifice o parte din bani). Ee, sa trecem peste.. Cand ajung la scaunele cu locul meu, ma uit la ele si imi dau seama ca sunt cam de plastic asa; plastic completat cu un cauciuc tare; iar manerele erau tot asa, tari si fixe. A patra oara zic „asta e”, si ca merge..

Dar cand ma pun pe locul meu de la fereastra, care era peste o conformatie a trenului, deci peste o parte din constructia lui, din „caroserie”, care venea oblic pe sub scaun pana la jumatatea lui, de nu puteai sa-ti tii picioarele normal si trebuia sa ti le tii asa, pe amandoua lipite si intr-o parte, cum face regina Angliei, am zis: „Imi bag pula!”.

Pe ape..

Audio Zale-Pe ape
Mergand pe trotuar deodata cad moale
Lovind cimentul in stilul unei cazmale
Busit la cap pe gura-mi curg bale
Ma trezesc dupa o vreme ce-a trecut agale
Fara portofel, fara telefon,
Cu memoria formatata pe placa de beton
E noapte si nu pot sa-mi amintesc
Cine sunt, habar n-am incotro pornesc
Incepe sa picure, frigul sa ma scuture
Sezatia, traiectoria unui fluture
Vantul se-nteteste, eu tintuiesc o scara
Ca percep o forma de adapost primara
Cu pas rapid las in urma betonul
Descoperind interdictia unde sta interfonul
Apare foamea ca o senzatie noua
E ora doua si…continua sa ploua

Pe ape, balenele plang pe pleoape
Delfinul aflat pe-aproape il salveaza pe-aproape
Corabia fara vanturi prielnice nu poate
Lumina lumile, cuprinde pe toate.. (x2)

Totu-i trecator

Audio TimpuriNoi-Tata

4 luni 3 saptamani 2 zile 1 Start

Primele 10 minute, de acomodare cu viata studenteasca de camin.. din `87.

Nu-i asa interesant, zic, ce cacat e si cu filmu asta care arata ca un scurt metraj cu ipostaze „reale” de viata de camin? Dupa 5 minute insa, incepe sa devina putin interesant. Dupa toate cele 10 minute deja te prinde dintr-o data parca povestea, dar fara sa-ti dai seama; treci pragul intr-un mod natural, dus de toate „conventiile” si descrierea decorului , atat de spatiu cat si al relatiilor dintre oameni, inoculate pe parcursul introducerii.

Te capteaza total si fara eforuri ale vreunei parti, scena de dialog cu replici rapide de la intalnirea ei cu el; prin naturalete, pertinenta. Dupa care este un lung sir de situatii, in care se merge pe sugestie de lucruri fara ca sa fie „rostite” fatis; si punerea lor in confruntare, prin evidentierea mereu de noi aspecte, care ar fi putut fi invocate si date pe post de replica filmului. Filmul isi da, pe parcurs ce se deruleaza, singur replici; la sfarsit neputandu-te sa te gandesti, decat ca tocmai ai vazut un film complet.

E un film care nu se fereste de nicio prejudecata, si scapa fara nicio „zgarietura” la fiecare moment cand face acest lucru. Pune teme in discutie, risca, aduce variante diferite de opinie si idei, dupa care lasa totul iar la judecata fiecaruia. Exploateza intr-un mod extraordinar de autentic frica si disperarea umana, cat si conditia umana, care este.. cum fieacare isi hotareste.

„Cretina” mie mi se pare ca a facut cel mai tare rol, cu toata ca si cei doi care fac sex de „nevoie” mi s-au parut nemaipomeniti.

.

Filosofia de viata necesara, intr-un singur txt

Interviu cu Dumnezeu

 

 

-de Octavian Paler –

– Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.

– Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.

– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebari ai vrea sa-mi pui?

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns:

– Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca… iar apoi tânjesc iar sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea pentru a face bani… iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gândesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tacuti un timp.

Apoi am întrebat:

– Ca parinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii tai?

– Sa învete ca dureaza doar câteva secunde sa deschida rani profunde în inima celor pe care îi iubesc… si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa învete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa învete ca exista oameni care îi iubesc dar pur si simplu înca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa învete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada în mod diferit; sa învete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei însisi.

– Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:

– Doar faptul ca sunt aici, întotdeauna…

via alfaomega

Ce faci daca „n-ai ce face” ?

Iti faci de lucru.. ?

Nu! Te plictisesti.

.

Uite ca mai e..

Intai va povestesc si va spun la sfarsit ce mai e.

In istoria mea cu doctorii, destul de bogata, am vazut si partea urata a lucrurilor. Si anume, ca foarte multi sunt pur si simplu incompetenti. Sau ignoranti, lipsiti de compasiune, cu orgolii stupide, corupti, lucruri ce in final au acelasi efect.

Intr-un fel, asta ar fi normal, avand in vedere ca sunt totusi oameni. Iar oamenii sunt si de felurile astea. Insa parca prea multi, si parca n-ar trebui sa fie doctori daca sunt asa. Pentru ca pana la urma ce muncesc ei? Repara oameni, mai neaos spus. Eu de exemplu, daca as lucra in domeniul computerelor, si as strica computerele care-mi vin pe mana, in fond as strica doar niste computere. Si probabil ar urma o achizitionare de alte computere noi. Insa la oameni, se schimba treaba. O treaba facuta prost, gresit, inseamna viata sau destinul unui om. Tocmai de aceea ar trebui sa existe competenta, profesionalism, compasiune, la cel care alege si care ajunge sa practice meseria asta. Pe cand numai daca deschidem ochii si urechile si ne uitam putin, vedem cum se dau o gramada de diagnostice flagrant gresite, cum se ignora pacientii, cum nu exista respect si compasiune pentru omul bolnav si cum este strans cu usa cu tot felul de pretentii si i se incalca demnitatea, tocmai atunci cand nu-si permite sa riposteze din nevoie, si in cazuri mai grave, din disperare.

Dar uite ca mai e. Totusi mai exista speranta; care sta tocmai in exceptii. In doctorii care fac chiar contrariul tenditelor generale. Niste doctori normali, care-si iau treaba in serios si care cred in ce fac; care sunt competenti, dedicati, profesionisti, au compasiune si respect. La acestia te indruma de obicei sansa, norocul, si-i gasesti in nu stiu ce spital nu asa cunoscut sau poclinica. Prin ei supravietuiste sistemul; prin ei care isi fac treaba zi de zi, din posturile lor ne-cheie.

Repede, ca sa fiu la moda azi!

Ce-a facut Romania la amical?

Cine-a iesit Patriarh?

Despre ce-au vorbit in ultimul episod, Irinel si Monica?
.

Lucky Louie – Just do it.. just do it.. lick..