In pasaj la Universitatii

In pasaj la Universitatii, trec pe langa un om fara picioare de la jumatatea pulpelor in jos si fara o mana, care statea lipit de perete cu o palarie pusa invers pe jos, in fata lui. Daca facem scaderea, ne iese ca omu avea o singura mana din toate cele 4 membre ale corpului.
Dar desigur, io ma grabeam, aveam o destinatie la care sa ajung si oricum era ceva normal omu ala acolo. Nu era primu pe care sa-l vad de felu asta. Sunt peste tot: fara picioare, fara maini, schiloditi, orbi, arsi etc. Femei, copii, barbati, batrani. Toate varstele si sexele.

Chiar i-am si aruncat in trecere niste marunt. Insa dupa aia am inceput sa ma gandesc: da cum e totusi sa fii fara ambele picioare si fara o mana? O singura mana sa fie tot ce ai la dispozitie pentru a te descurca?
Am inceput sa ma gandesc cum isi indeplineste nevoile de pe parcusul unei zile acel om.

Pantofi nu are nevoie si nici maini nu are sa lege sireturile. Comic nu? Pun pariu ca el nu rade.
Sa se deplaseze singur nu poate. N-are doua picioare si nici macar doua maini.
Sa se imbrace singur nu poate. Sa-si puna singur de mancare nu poate.

Deci depinde exclusiv de altcineva. Iar cand depinzi exclusiv de altcineva, nu mai esti propriul tau stapan. Devii un sclav al propiului destin si a propriei neputinte fizice. Iar cand nu ai nici norocul sa existe oameni care sa te iubeasca si sa fie capabili sa te ingrijeasca, risti sa devii si sclavul altor persoane. Sclav care n-are nimic de oferit, care poate fi doar exploatat in vreun fel. Pus sa cerseasca in pasaj la Universitatii.

Si mai departe am incercat sa ma gandesc la ce a trebuit sa i se intample si prin ce chinuri si suferinte a trebuit sa treaca pana a ajuns in acea situatie.
Daca sa ma gandesc la prezentul acelui om ma ingrozea, sa incerc sa ma gandesc la trecutul lui ma ingrozea si mai tare. Pentru ca acela, trebuie sa fie sigur plin de experiente deosebit de chinuitoare. Cu toate ca la doua nenorociri de asemenea gravitati, nimeni nu stie sa spuna care e cea mai rea. Sau poate, numai el stie.

6 Responses to “In pasaj la Universitatii”


  1. 1 X™ Martie 21, 2007 la 1:44 pm

    Frate’ mi s-a zbarlit paru’ pe spate.

  2. 2 emilythestrange Martie 21, 2007 la 2:46 pm

    de multe ori cand vad oameni ca astia ma fortez sa nu imi imaginez prin ce au trecut, cum se descurca, etc. uneori trec pe partea cealalta a strazii ca sa nu ii vad mai bine, sa nu ii aud, sa nu nimic.

    nu fac asta pentru ca sunt rea. sunt genul de om care ar fi in stare sa aduca in casa toti cainii vagabonzi, toti copiii care cersesc, toate mustele fara un picior si toate vrabiile lovite. chestiile de genul asta ma impresioneaza foarte tare si ma simt vinovata ca nu pot ajuta prea mult. sunt miloasa si stiu ca le dau ceva, dar ceva-ul ala nu tine mult si… parca se rupe ceva in mine.

    bun articol!

  3. 3 aprozarnet Martie 22, 2007 la 2:47 pm

    @Xtm – dap si mie; si altele la fel se intampla peste tot si incontinuu

    @emilythestrange – asa e, n ai cum sa i ajuti pe toti; insa atunci cand nu putem nu trebuie sa incercam nici sa i ignoram; pt ca nici lor nu le usor sa traiasca zi de zi asa, iat cat ne doare pe noi sa i vedem e o nimica toata pe langa suferinta lor
    ma bucur ca ti a transmis pov

  4. 4 krossfire Martie 22, 2007 la 3:33 pm

    Fara legatura neaparat, am dat o noua replica acuzatiilor de discriminare.

  5. 5 aprozarnet Martie 22, 2007 la 4:17 pm

    man…prima data, cand ai dat coment la postu”numele este nimeni”, am zis ca ai facut o greseala din neatentie, dar se pare ca nu a fost greseala; si mai mult ai ignorat total replica mea de atunci si ai facut acelasi lucru.
    asta denota lipsa de respect si un ego prea mare.


  1. 1 Copilul(aurolac?) de la Universitatii « AprozarNet Trackback pe Decembrie 9, 2007 la 11:47 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




ciuleste`

"Nici nu-ti trece prin cap sa crezi in tine.Ai nevoie de-o carje. Ai mai multe carje decat picioare... Mereu cersesti cate o clipa de tandrete sau o noapte de amor, sau o slujba bunicica, sau o calatorie la Paris, sau o pretuire unanima, sau o pasiune." - Teodor Mazilu

a


%d blogeri au apreciat asta: