AprozarNet

.

Cand se gaseste la neinspiratie
Toata lumea da cate-o lamentatie.
Mai bine n-ar spune nimic,
Sau, ca ce va fi mare, acum e mic.

.

Vreau sa fie totu bine de la sine
In schimb e doar o gramada de nedumerire
Vreau sa fac ceva dar nu pot de situatie
Care tine oamenii in jos cu obstinatie

Nu pot nici sa o mai duca in aceleasi metode
Care au un fel de a merge doar anumite perioade
Pana cand situatia existenta se nfunda
Iar alta si mai adanca sta la panda

Si pac te-a apucat
Din partile care nu depind numai de tine
Totusi esti dezinhibat
Si-ti spui ca o sa faci asa incat vor tine
Esti dezarmat
Pentru ca lupti in retragere de multe mile
Devii deprimat
Poate n-ai profitat de vreo sansa de iesire

Ajungi sa te gandesti ca renuntarea e solutia
De fapt care cacat este pana la urma chestia?
Adica ce rost are si are ceva vreun rost?
Doar te uiti in jur si vezi ca totu-i pe dos

Si sa-l faci bine oricum nu tine
Ca l-ai face daca-r numai depinde de tine
Insa culmea: chiar asa e, totu e-ntr-o alegere
De a nu renunta si de a schimba ce e constrangere

Egoism, înfumurare!
Superficialism, infatuare!
Şi ipocrizie.
Ce să mai… Într-un cuvânt - Prostie.
Că si io sunt prost stiu,
Dar nu sunt mereu.
Îmi dau seama când am fost,
Şi asta mă face doar pe jumătate, prost.
Ps: RESPECT
Pentru că si de ăsta
Ducem lipsă.
Toată lumea îl vrea,
Însă numai pentru propria fiinţă.

Aceasta lume
De la zidire
Sau de cand cine stie
Expira fatarnicie

Unde cei ce in nume de moralitate
Injunghie in spate
Impartind chinuri si pedepse in portii
Si au luat ei expresia dumnezeitatii

Stau ascunsi dupa lucruri bune
De unde fac crime si rele
Cu fiecare miscare
Imprastiind lasitate si durere

Ajungi sa crezi
Ca asta e conditia omului
De falsitate in care calca pe cadavre
In nume de moralitate

De câte ori îmi trebuie ceva,
De câte ori am nevoie de ceva,
Şi n-am,
Adică de câte ori îmi lipseşte ceva
Devin puţin de napalm.
Postându-mă ca oarece victimă.
Să nu mai vorbim de data
În care sunt luat cu lopata
Şi rămân singurul care are o anumita nevoie nesatisfacută,
Dintre persoanele din aria mea cunoscută.
Iar mai devreme sau mai tarziu,
În anumite momente când îmi dau socoteală,
Ajung să mă simt ca o trufă şi pustiu
Când mă gândesc şi realizez că aria mea este zecimală.
Problemele lor pentru mine fiind unele individuale
Fără să mă chinuie.
Sunt meschin cum nu ma uit la alţii doboraţi atat de timpuriu.
Dar care nu capitulează şi continuă şi marşează.
Iar câteodată îl mai intreabă şi pe unul ca mine
Dacă nu cumva am nevoie de ceva,
Cu ce el sau ea mă poate ajuta.
Atunci parcă împrumut puţin din acea înţelepciune,
Şi din puterea de a te sacrifica
Pentru a face bine altuia.
Aceste întâmplări şi persoane au puterea să te inspire.
Numai pentru ca mai târziu,
Egoul tău să le expire
Pentru a face nevoile tale prime.

Intrarea in gratii la majoritate
Este renuntarea la umanitate
E ce se intampla
Cand se vrea satisfacuta
Aceasta parsiva bruta

Temele cerute temeinice
Sunt lucruri perfide “clerice”
Ipocrite si criminale
Insa fara condamnare ca urmare
Acceptate cat timp la prima vedere
Apare un alb sintetizat care sa umple
Balti intregi poate si-o mare

Cica albu-i pur si deci toata lumea se spoieste
Sa capete cat mai multa puritate
Cat mai multa
Cat mai multa
Poate chiar si sa vanda

poezie calaie

poezie calaie
facuta dintr-o nebunie
vreau de la tine sa-mi dai
ce stiu ca nu ai
pentru ca tu de fapt nu existi
esti numa o parte din mine
pusa pe hartie
intr-o stare de reverie

sau intr-una de egocentrie
cand persoana mea scrie fortat poezie
doar ca sa placa
si sa fie luata
in considerare
in lipsa de bucurie

bucuria in felul asta fiind capatata
numai ca e temporara si marcata
de neputinta de placere de sine
daca nu sunt mai mare ca tine

si daca asta nu mi se recunoaste mie
cel putin de catre o mie
iar dintre tine si mine
eu neputand sa recunosc asta de tine
ceea ce devine
tot de la egocentrie
o dam chiar si in ipocrizie

io si cu tine si cu ei
toti vrem sa fim mari
unul mai mare ca altul
am face orice sa fie in acest fel
am folosi pana si tancul

insa cea mai mare ironie
devine din faptul ca e-o prostie caci
oamenii intradevar mari
sunt cei care vad cat sunt de mici

Hai sa ne drogam cu amintiri,
Sa ne amintim de trecut.
Ce te miri?
Tu ce crezi ca e de facut?
Sa fut?
O fut pe mata!
Si nici asta nu ma linisteste…
Ma-nvrajbeste, ma nedumireste.
Uite ce am ajuns sa fac
Cand io credeam de fapt
Ca totul o sa fie inmiresmat.
Cu miere si cu lapte frate.Dar de fapt,
Nu sunt primul care-o spune:Da totu-i cacat.
Asta intr adevar, un pic inmiresmat.
De ce?
C-o fut pe mata! Ceea ce-mi mai da o mica satisfactie
Si adeseori o felatie.
Tot te miri? M-am prins, nu-ti place.
Nici mie, de fapt nimic din ce e acum,
Cand toate ar fi trebuit sa fie-un inceput de drum.
Dupa tot ce s-a intamplat,
Ma uit in fata si vad un semn indicat,
Pe care scrie: drumul s-a surpat!

Continue reading ‘Hai sa ne drogam cu amintiri.. (Pula mea, e lunga poezia)’