Azi am jucat baschet

Dar dupa vreo un an de zile. Pt ca face genuchiu meu stang sex cu mine de anu trecut (a se citi “ma cam fute”).
Numai ca azi, trebuia sa ma intalnesc la 6 seara cu cineva la Tineretului si io m-am incurcat de m-am dus acolo la 5 (nu incercati, ca voi n-o sa reusiti de-astea:) ).

La Tineretului la metrou, deci langa parc. Am zis: bine asa! Macar stau pe banca in parc si ma uit la pustioace pe role si babe cu caini, mosi cu caini, mosi cu babe, babe cu copii, mosi cu copii, aurolaci, oameni care trec. Nu mi-e urat, trece timpu mai gigea un pic.
Ma duc inspre parc si observ chiar la intrare, niste baieti care bateau ei mingia de jucau un baschet. Erau patru, deci doi la doi, la un singur cos. Hai frate, zic, sa joc si io un baschet, sa le zic ca intru si io cu un pierzator ca si-asa se plictisesc daca nu se schimba echipele. Da` mai bine nu,  zic din nou, ca iar incepe sa faca sex cu mine genunchiu meu. Si nu m-am mai pus pe banca, ca era departe, m-am pus pe un gard acolo, ca macar sa ma uit la baschet, daca de jucat nu jucam.

Vine un al cincelea tip, o ia printre ei asa putin, da noroc, vorbeste cu ei, ii lasa, si se duce cu o mingie la celalat panou. Ma uit io putin la el, nehotarat, dupa care ma hotarasc si zic ca sa merg sa arunc asa lejeareanu la cos, ca nu cred ca o sa inceapa sa-mi faca avansuri genunchiu.
Ii zic omului, incepem sa aruncam, si el imi zice sa intram sa jucam in partea ailalta. Io nu frate, ca genunchiu meu, ca ii place de mine.. si nu pot, chestii. Da` pana la urma mi-am bagat picioru(alalaltu) si zic ca joc doar asa, fara sa alerg io prea mult sau cu intoarceri spetaculoase, chestii.

Si ma bag frate si joc: doi la doi, la ora 5 si ceva dupa masa, nici prea cald.. lejereanu. Am ramas de doua ori la masa si dupa aia am pierdut la a treia.. Ca deja ne plictisisem si oricum lumea se juca relaxat, deci n-avea rost sa ne omoram cu agitatia doar ca sa ramanem la masa. Ce am mai sarit io intr-un picior, ca sa nu cedez si sa fac sex cu genunchiu meu nu prea bun, ce m-am mai abtinut de la vitejii.. a fost viata frate. E ceva, un joc de baschet. Sau pt tine poate sa fie altceva in loc de baschet..
Cum auzisem si o replica dintr-un film cu Ethan Hawk: “That`s all we need, two sodas and a five minute conversation”.

.

Abuzuri, Musamalizari, Acuze false

Se intampla de cand lumea, si se vor intampla tot timpul. Dintre care numai o mica, o foarte mica parte vor iesi in final la iveala, si in unele cazuri, prea tarziu.
Si foarte multa lume le face, de la cele cotidiene si nu asa importante(dar care, tocmai prin ce reprezinta capata importanta), pana la cele mai grave, care au ca rezultat ceva final si iremediabil, ca viata unui om pierduta, sau a mai multora, fizic sau psihic, moral.
Toate fiind facute de noi, oamenii, chiar si de cei care nu ne gandim acum ca am putea sa facem ceva mai grav in sensu asta. Insa tot ce este necesar pt asta, este un pic de putere(de orice fel, pt ca nici forma unui abuz nu are limita), si un pic de timp pt ca orgoliul sa creasca impreuna cu ea. Si atat.

Dupa care, celui de sub tine ii este frica sa aibe idei diferite, pt a nu simti pe pielea lui puterea pe care o ai, si la randul lui ajungand sa faca abuzuri catre cei mai de jos.. care se supun, de frica, si pt ca mecanismu este prea mare deja, pt ca unul singur sa-l poata schimba; si n-au nici incredere

POT sa ma las.. da nu vreau

Asta zic o gramada care fumeaza:
Io nu sunt dependent, fumez ca-mi place; pot sa ma las oricand,
daca vreau..

Asa ziceam si io. Da` cum adica “pot, da nu vreau” ?
De ce fumeaza omu? Fiindca ii place, fiindca simte nevoia,.. fiindca vrea.
Cand vrei sa fumezi, ori din cauza ca zici ca-ti place, ori ca simti nevoia, primesti un impuls care el te face sa vrei; si cand primesti impulsuri sa vrei sa fumezi, inseamna ca esti dependent.
Deci asta inseamna sa nu poti: sa vrei!

ps: sau cel putin, nu poti foarte usor..
pps: cel putin nu pana nu faci o alegere rapida si dainuitoare sa nu mai..

.

Cum sa reusesti

Obisnuieste-te cu respingerea!

.

Cu foarte putin poti salva..

sms primit de la un nr 858:
“Fundatia Mereu Aproape iti multumeste pt ajutorul dat. Luca a fost operat pe 24.04 si operatia a reusit.
Luca este salvat.”

Apelasem mai demult un nr de tel, astel donand pentru un caz de sanatate, un euro sau doi euro. Deci o nimica toata. Si oricum, am facut-o mai mult ca sa dorm io linistit noaptea si sa nu am mustrari de constiinta. Deci din motive oarecum egoiste.
Dar chestia faina, este ca desi suma a fost infima, adunata de la mai multi, plus alte sume stranse prin alte mijloace, au salvat viata cuiva.
De asta am pus si postu asta, ca sa scot in evidenta ca chiar si cu foarte putin se poate ajuta mult. Deoarece noi, din comoditate, incercam sa ne convigem ca n-are rost ajutorul nostru, fiind atat de mic si ca mai mult incurcam si ne pierdem si noi insine vremea si energia.
Mesajul pe care l-am primit astazi, este dovada ca lucrurile nu stau asa.
Cu foarte putin poti salva !
Insa inainte de asta trebuie sa trecem peste comoditatea noastra.

ps: daca doreste cineva sau este dispus sa preia postul asta pe blogul lui, chiar va rog. pentru raspandirea mesajului.

Calatorie cu un tramvai pe o raza…

Ma uitam pe geamul tramvaiului, peste care batea soarele. Dar care mai mult mangaia vagoanele si o parte din fetele oamenilor dinauntru, decat sa arda. Eram putin absent si ma gandeam, observand lumea de pe strazi, ca viata este ca o coada la ceva. Toti vrem sa ajungem cat mai in fata, si ne luptam ori pentru asta ori pentru a ne pastra locul pe care deja il avem; iar unii fac asta cu respect si intelepciune insa cei mai multi, din pacate , fara.

In acest timp urca o tanti, mai in varsta, si se pune langa scaunul pe care stateam eu. Ma uit la ea, o intreb daca sta jos si ma ridic. Nu s-a pus instantaneu pe scaun si fara sa spuna nimic, cum ma asteptam. Imi spune ca sa raman eu acolo. Am crezut ca face asta din complezenta si ca nu este decat de forma, asa ca i-am spus sa ia loc, incercand sa inchei jocul de “nu as putea…dar se poate, insist”. Pana nu am plecat de langa scaun si nu i-am mai spus o data sa ia loc, nu a vrut sa se aseze. Doar atunci, vazand ca nu mai am de gand sa ma pun la loc, s-a asezat si cred ca a si multumit. Nu stiu sigur, pentru ca ma departasem si ma pusesem cu spatele la ea, langa o cutie de taxat. In care, cu oarece surprindere, observ un bilet lasat acolo. Probabil de cineva care a coborat, si s-a gandit sa-i mai foloseasca si altcuiva biletul. M-a surprins. Deoarece de mult nu mi se mai intamplase asta, de cand eram copil. Asta si pentru ca nu mai credeam ca mai ”este la moda”; acum, cand gandirea generala de cele mai multe ori este: “da-i in masa.. pe mine cine ma ajuta?”