O zi din viaţa mea

Banda asta de aventurieri tomnatici, incredibil de decăzută, scîrboasă cu destul exerciţiu de fineţe, încuraja violul pisicilor imature, al pisoiaşilor, al pisicuţelor temătoare în măruntele şi, în fond, deja blazatele încercări de pipăire pisicească a lumii, aveau dopul inocenţei pus la sticla ruşinii aceşti mîrşavi zoopedofili şi nici nu dădeau doi bani pe toate încercările vecinilor oripilaţi care încercau să justifice asemenea practici prin consumul excesiv de ceaiuri chinezeşti, filme indiene şi printr-o prolifică tapetare a drumurilor pînă la servici şi înapoi cu oglinzi prevăzute cu becuri pe bază de senzori, care se aprindeau numai cînd răsuna pasul lor cadenţat, în care se priveau pe jumătate orbi, pe jumătate nebuni, citindu-şi citatele de pe tricouri, îi puteai observa din cînd în cînd strîns lipiţi de cîte un pisoiaş în ochii căruia se citea extenuarea unei nopţi de perversiuni violacee, punkeri neserioşi, dar banda nu ţinea cont de nimic, erau pe ultima sută de metri, pe ultimul metru, pe penultimul centimetru şi se bucurau rînjind în proteze şi în bărbi fumurii, ziua ardea pe foşnetul de nimic al blocurilor, al gangurilor trăsnind a pişat, vedeau aurul lichefiat al somnului de mort, se pipăiau la scrot, lenea numită şi putoare, îşi trăgea ciorapii lungi călărind, amiaza pipăită de soare, prelung, prelungind noaptea în orbitoarea mea lumină de sud.

Am descoperit tirziu ca multi au o obsesie cu sudul, asta e, iata, nu sint originala, hehehe.

chiar dc la mintea mea, mi-a luat putin pana sa-mi dau seama

nope. e rudă bună cu tarzan… şi cu gogu kaizer.