AprozarNet

Zona-i un sistem foarte complicat…de capcane, si toate sunt mortale.
Nu stiu ce se-ntâmplã aici, în absenţa oamenilor, dar, în clipa-n care se iveste cineva, totul se pune în miscare.
Vechile capcane dispar si apar altele noi. Prin locurile sigure devine imposibil de trecut. Acu, ţi-e calea usoarã, acu ti-e fãrã de speranţã, de complicatã.
Asta-i Zona.
Pare, chiar, capricioasã.
Dar, asta e ceea ce am fãcut noi cu propria noastrã condiţie.
S-a întâmplat ca oamenii sã se opreascã la jumãtatea drumului şi s-o ia înapoi.
Unii dintre ei au murit, chiar la intrare.
Dar tot ce se petrece aici, depinde nu de Zonã, ci de noi înşine !
Daca ea îi lasã sã treacã pe cei buni, şi-i ucide pe cei rãi, nu stiu.
Eu insa cred cã-i lasã sã treacã…pe ce-i care şi-au pierdut si ultima speranţã.
Nu buni sau rãi, ci oameni distruşi.
Dar, chiar si cei complet distrusi mor, dacã nu ştiu sã se comporte.

Trebuie sã facem ca tot ce-am plãnuit sã devinã realitate.
Sã-i facem sã creadã. Şi sã râdã de propriile|lor pasiuni.
Pentru cã tot ce numesc ei “pasiune” e, de fapt, o anume energie emoţionalã, produsã de frecarea sufletelor lor cu lumea exterioarã.
Şi, ce-i mai important, sã-i facem sã creadã în ei înşişi.
Sã fie neajutoraţi ca nişte copilaşi, pentru cã slãbiciunea e o minune, iar tãria e un nimic.
Imediat dupã naştere, omul e fãrã putere şi flexibil, când moare, e rigid şi insensibil.
Când un copac e in creştere, e fragil şi elastic, dar când e uscat şi rigid, el moare.
Rigiditatea şi tãria sunt însoţitorii morţii.
Elasticitatea şi lipsa de putere sunt expresii ale prospeţimii vieţii.
Pentru cã ceea ce s-a rigidizat nu învinge niciodatã.

txt from Stalker